Doriți să vizitați Nepalul – Când este mai bine să mergeți!

Pentru călătorii români Nepalul este o destinație exotică, dar nu imposibil de atins. Cel mai bun anotimp pentru a vizita această țară este între octombrie și decembrie, deoarece cerul este în general clar și priveliștile spectaculoase. Vremea rămâne uscată până în aprilie. Ianuarie și februarie pot fi foarte reci, mai ales noaptea, dar vă vor răsplăti cu panorame incredibile și cu trasee de trekking mai puțin frecvente, deoarece există mai puțini vizitatori. Luna de primăvară este de asemenea un moment minunat de a călători, pe măsură ce rododendronii izbucnesc în floare. Începând cu luna mai, nivelurile de căldură și umiditate cresc, până când ploile musonice ajung la maximum în iunie, iar norii acoperă vederile minunate ale muntelui.

Exista doua perioade propice – primăvara (de prin martie pana pe la început de mai) și toamna (de pe la mijloc sau sfârșit de septembrie până pe la început de noiembrie). In aceasta perioada, este anotimpul secetos și este și cald, deci puteți să vă așteptați la foarte mult soare (mai și ploua, dar rar) și cald. Sezonul secetos se întinde și în perioada iernii, dar în decembrie – februarie este inconfortabil de frig – vreo 10 – 15 grade ziua (asta, in Kathmandu) și zero sau sub zero noaptea. Atenție – imensa majoritate a hotelurilor, restaurantelor, barurilor nu sunt încălzite .Vara este cald, iar vine musonul care udă țara o transformă într-un paradis verde.

Nepalul sărbătorește festivaluri pe tot parcursul anului, așa că de cele mai multe ori are loc un festival sau un pelerinaj – adresați-vă specialistului pentru mai multe detalii, deoarece datele se schimbă adesea de la an la an.
Toată lumea crede că vizitele în Nepal se adresează doar celor cu o pregătire de munte specială. Nu excludem o condiție fizică bună și o sănătate corespunzătoare, dar astea sunt cerințele oricărei excursii dacă doriți să se desfășoare și să se finalizeze în condiții bune. Nu este necesar să urcați Everestul, dar oricum veți fi mai aproape de el aici, mai mult decât oriunde altundeva.

Nepal este o țară cu o geografie, cultură și religie extrem de diversă.
Fără ieșire la mare, Nepal este stat în sudul Asiei  situat la cea mai mare altitudine. Flancat de cele doua mari state: India și China, Nepal este fost stat cu monarhie ereditara care în 2006 după o suita de revolte devine stat laic, iar în 2008 se declara Republica Federala, potrivit unei hotărâri a Parlamentului din 2007. Pe teritoriul Nepalului se afla opt din cei mai înalți zece munți din lume, inclusiv cel mai înalt vârf – Everest. Sudul fertil și umed și aici se găsesc cele mai importante centre urbane. Conform unor statistici, hinduismul este practicat de marea majoritate a populației nepaleze, mai mult decât orice alta națiune din lume, deși credința minoritară – budismul este legat istoric de Nepal, Lumbini fiind considerat ca locul de naștere al lui Siddhartha Gautama.

Cum ajungi în Nepal
Exista mai multe opțiuni de a ajunge în Nepal cu un singur schimb de avion – via Istanbul, Doha și Dubai. Se poate zbura via Istanbul – tranzitul în Istanbul este scurt. ATENTIE – când plecați din Kathmandu spre Istanbul , dacă este posibil, să luați loc la geam pe partea dreapta a avionului (atentie la check in!). Veti avea parte de superbul spectacol dat de vârfurile de peste 8000 de metri ale Himalayei (chiar dacă e nor, în general, se ridica peste nori) si poate vedeti și Araratul!

Viza Nepal
Cetatenii romani au nevoie de viza pentru a intra în Nepal, dar se poate obtine fara probleme pe aeroport (sau la intrarile rutiere în tara). In cazul aeroportului, imediat dupa ce ajungi în sala principala, vei vedea pe partea stanga niste automate de viza. In principiu, automatul ar trebui sa fie capabil sa-ti scaneze pasaportul și sa ia informatiile în acest mod, dar, in realitate, nu va reusi, asa ca va trebui sa le completati singuri. De asemenea, automatul este capabil sa va faca fotografie. La capatul procesului, va printa o hartiuta și cu ea va puneti la coada de plata a vizei. Totusi, dacă aveți posibilitatea, obțineți viza de acasă pentru toate țările pe unde treceți.

In aprilie 2018, viza de Nepal costa 25 de dolari (15 zile), 40 de dolari (30 de zile) si 100 de dolari (90 de zile). Atentie, toate vizele sunt cu intrari multiple, deci poti sa iesi din Nepal și sa te duci în Tibet, Bhutan sau unde vrei tu, dar sa te intorci și sa parasesti Nepalul în perioada specificata. Viza se poate plati și intr-o alta valuta decat dolarul american (inclusiv în euro sau în franci elvetieni), dar probabil rata de schimb este nefavorabila, as recomanda sa veniti cu dolari. Nu se poate plati cu cardul.

MAE recomandă cetăţenilor români să evite călătoriile care nu sunt necesare în Nepal, din cauza situaţiei politice instabile din această ţară. Terorismul este un fenomen global, nelocalizat, prin urmare nici Nepal nu poate fi exclus din faţa acestei ameninţări. Totodată, există riscul desfăşurării de demonstraţii, mitinguri care pot deveni, în scurt timp, violente. Rata infracţiunilor a crescut în ultima perioadă în această ţară. România nu are reprezentanță diplomatică în Nepal, interesele fiind asigurate de India.
Cetăţenii români sunt sfătuiţi să recurgă la operatori turistici acreditaţi dacă doresc să călătorească în Nepal şi, odată ajunşi în această ţară, să nu se îndepărteze de grupul turistic.

Cum ajungi de la aeroport în oras
In general, toate hotelurile (daca le-ai rezervat din timp și le-ai dat un e-mail) și agențiile de turism te iau de la aeroport sa te duca la locul de cazare. In caz ca ajungi în Kathmandu, fara niciun aranjament, sunt destui taximetristi care vor sari disperati pe tine. Daca iti displac negocierile, imediat dupa ce ti-ai luat bagajul, o sa gasesti cateva standuri care ofera tururi, cazare și transferuri în oras.

Calatorii în interiorul Nepalului
Infrastructura rutiera este destul de proasta, vehiculele se miscă extrem de incet, se conduce haotic, iar în Kathmandu și în în orasele de pe vale, in general distanta intre vehicule în trafic poate ajunge la 2 – 3 cm, asa ca trebuie sa fii un sofer foarte bun sa nu te ciocnesti de vecini, de aceea nu recomandăm sa inchiriati masina și sa conduceti.

Puteți lua autobuze locale (foarte ieftine), dar te imbulzesti impreuna cu alte zeci de persoane cu bagajele de rigoare, sau exista și varianta autobuzelor turistice, care sunt doar un pic mai scumpe, dar mult mai confortabile și sigure. Evident, cea mai buna optiune este sa iei o masina cu sofer și sa mergi unde vrei tu. De exemplu, pe ruta Kathmandu – Pokhara (celalalt pol turistic al tarii), autobuzele locale costa 300 de rupii (2,3 euro), autobuzele turistice, intre 650 și 2.100 de rupii (4,60 – 16 euro), iar o masina inchiriata cu sofer costa circa 100 de dolari. De asemenea, exista numeroase zboruri interne intre principalele locuri turistice. Un zbor Kathmandu – Pokhara costa 105 – 110 dolari (pret stabilit de guvern), dar un zbor Kathmandu – Lukhla poate costa în jur de 300 de dolari (one-way). Aveți totuși grijă cu cine faceți înțelegerea.

Agentii de turism
Sunt multe agenții de turism, dar este bine să vă informați în prealabil.
ATENTIE: Sa va aduceti niste fotografii tip pasaport cu voi. Va pot fi de folos cand va luati SIM de telefon sau cand va faceti legitimatie de intrare în Durbar Square (pentru a avea acces în piata centrala, aveti de platit 1000 rupee – aproape 8 euro, dar dupa ce platesti odata, poti sa-ti faci legitimatie sa intri gratuit pe toata perioada sejurului)

Unde sa stai
In Kathmandu și Thamel, exista doua cartiere turistice (cum sunt prin toate marile orase turistice ale Asiei), numite Thamel și Lakeside. Aici, vei gasi tot ce ai nevoie – zeci și sute de hoteluri, restaurante, baruri, magazine de suvenire, minimarketuri, agentii de turism, librarii etc. Puteti sa stati linistiti în aceste enclave.

Bani / schimb valutar
Valuta nationala a Nepalului se numeste rupia nepaleza și rata de schimb este de circa 1 dolar = 110 rupii (rata de schimb variaza). Cam peste tot, trebuie sa platesti în rupii, doar serviciile turistice le poti plati în dolari sau în euro, la agentii de turism.

Poti sa schimbi dolari și euro (in general, la o rata mai proasta) la numeroasele case de schimb din Thamel sau Lakeside, de asemenea, poti sa gasesti frecvent ATM-uri, sa scoti bani din perete. Cardurile nu sunt acceptate prea des în magazine. Rupii indiene nu pot fi schimbate în rupii nepaleze la casele de schimb normale, probabil doar la banca nationala, in schimb poti schimba yuani nepalezi.

Comunicatii
Cam toate hotelurile și restaurantele au wifi gratuit (trebuie sa ceri parolele), dar poate merge destul de incet. Ideal este sa vii cu un telefon mobil necodat și sa-ti cumperi un SIM local și date. Costă circa 15 dolari pentru un SIM, 40 de minute nationale și 2 GB de date. Internetul mobil merge foarte bine.

Articolul acesta este un mod de a mulțumi celor care au făcut tema acestui site și care sunt o firmă din Nepal, deoarece agenția noastră nu are în ofertă excursii în Nepal, dar vă putem ajuta la cerere.  Ca și Romania, Nepalul, India și în alte țări cu mijloace materiale mai modeste au decis să utilizeze inteligența tineretului pentru a genera venituri și sunt multe firme de software.

Nivel de siguranta
Se spune ca cel mai mare risc în Nepal este sa te loveasca o masina sau sa cazi intr-un canal, iar asta este adevarat. Nivelul de criminalitate este relativ scazut (asta nu inseamna sa mergi cu aur la vedere), dar sa fii foarte atent cand esti în trafic (ca pieton) si la gropile și la canalele deschise pe strada.

Precautiunile obisnuite se aplica și aici.

Mancare
Mancarea nepaleza este o reflectare a populatiei – intre Tibet și India. Gasesti și momo tibetan, si toata bucataria indiana. Daca, la un moment dat, te plictisesti de mancarea nepaleza, sunt destule restaurante indiene. Desi vaca este sacra și în în Nepal, spre deosebire de India, gasesti fripturi de vaca în restaurantele cu meniu international.

Fructele sunt foarte bune, dar sezoniere, iar vegetarienii pot găsi numeroase optiuni.

Cum comunici
Desi Nepalul nu a fost niciodata colonie, cam toata lumea vorbeste engleza (sau, cel putin, un picut), iar cursurile de liceu și facultate se fac, in general, in engleza. Va fi foarte usor sa gasesti vreun vorbitor de engleza. In zone turistice gen Durbar Square, vei putea gasi ghizi independenti care pot vorbi și engleza, si chineza, si germana, si alte limbi de circulatie.

 

Lasă un răspuns

Nota: Comentariile pe site-ul web exprima părerile autorilor si nu in mod necesar părerile portalului Internet Myth Travel. Vă rugăm să vă abțineți de la insulte, înjurături sau expresii vulgare sau de la comentarii pe teme nepotrivite pentru un site de turism. Ne rezervam dreptul de a șterge orice comentariu fără o notă de explicații.

Adresa dumneavoastră de e-mail nu va fi publicată. Câmpurile cerute sunt semnate cu *